marți, 28 iunie 2016

Imperiul roman târziu – Dominatul

Centurion in battle
După restabilirea păcii în timpul împăraţilor Diocleţian şi Constantin, imaginea pe care statul roman o oferă în noua epocă este radical schimbată faţă de cea a principatului. Acum în cadrul monarhiei absolute de drept divin, în care sistemul eredităţii dinastice este de necontestat, împăratul este considerat reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Pentru locuitorii Imperiului, care cu toţii sunt acum „supuşi”, monarhul este „dominus et deus”, mai presus de legile oamenilor şi statului, aureolat de nimbul supranaturalului.

Monarhul nu mai păstrează nimic din princeps-ul primelor două secole, primul dintre cetăţenii şi magistraţii statului, subordonat legilor, a cărui desemnare, consecratio, era apropată de Senat şi se baza, cel puţin teoretic, pe consimţământul poporului. Cu Diocleţian şi Constantin cel Mare se încheie procesul transformării Imperiului într-o monarhie absolută de drept divin. Întreaga putere de decizie se află în mâna împăratului şi a sfetnicilor săi, grupaţi în sacrum consistorium (fostul consiliu al principelui).

duminică, 26 iunie 2016

Despre etică – doar pe jumătate drăcesc

Relativitz applies to physics, not ethics
Am mai atins subiectul, la modul aproape drăcesc, acum însă mi-a fost repus pe tapet de evenimente recente. De un an şi aproape jumătate călătoresc destul de mult – cam o dată pe lună, în grup restrâns. În acele ore – destule, între 15-20 – auzi destule... Desigur, asta dacă eşti adeptul principiului după care natura ţi-a dat numai o limbă şi două urechi, pentru ca să asculţi de două ori mai mult decât vorbeşti.

În ultimul „voiaj” am asistat, între alte discuţii sterile, la o adevărată disertaţie referind lumea în care trăim. Mai exact de ce dracu toate dimprejurul nostru sunt aşa cum sunt, cui aparţine vina şi ce naiba avem de făcut pentru a aduce lucrurile la normalul închipuit de către vorbitori. În paranteză fie spus, presupun că făceam parte din auditoriu (foarte probabil singurul). Restul interlocutorilor fiind ocupaţi cu găsirea soluţiei salvatoare, însă mai cu seamă de impunerea propriului punct de vedere.

sâmbătă, 18 iunie 2016

Mărunţişuri

Think it's not illegal yet
Fleacuri, mizilicuri sau nimicuri, pălăvrăgeli sau flecăreli. Despre ce altceva să scriu după aproape trei luni de tăcere impusă uneori de factori externi mie, alteori (cel mai des) de lenea-mi întotdeauna recunoscută. Iar dacă tot veni vorba despre leneveală – virtute pe care mi-o asum – să sporovăim niţel despre muncă. Sigur, mai flecărim apoi un pic despre noroc, vreme şi vremuri.

Cum am recunoscut deja, cu subiectul muncă sunt aproximativ paralel, în fine, firave legături care însă nu mă transformă într-un expert. Pe cale de consecinţă găsesc nimerit a-l cita pe maestrul Cioran. Un text descoperit în timp ce răsfoiam, din lipsă de ocupaţie ori, mai bine spus, îngrijorat fiind pe o anume chestiune nu puteam să-mi văd de vreo altă treabă necesară ori măcar închipuită aşa, pagina unui amic de pe G+. Aş pune doar link-ul – pe motiv de lene, ca să nu-mi fac de treabă cu înlocuirea diacriticelor – dar pentru că ştiu că un bun amic nici nu s-ar obosi să acceseze adresa drăcească a lui Guglă – uf, chestie de „prinţip” – o să mai şi muncesc. Fără să exagerez, fiindcă strică, veţi vedea mai încolo. ;)