Cunoaştere

Dacă tot m-am lămurit ce anume este wordpress-ul (pentru cunoscătorii de germană, pudibonzi, am un singur cuvânt, Mist) şi fiindcă tot sunt la reînceputul acestui blog, un fel de half evil reloaded, haideţi să discutăm puţin despre verbul a cunoaşte.

Într-un comentariu, care mi s-a părut interesant, cineva îl cita pe Remarque. „Cea mai periculoasă boală a omenirii este gîndirea!”

Lăsând deoparte consideraţiile filosofice, prea adânci pentru momentul la care scriu, mi-a trecut prin cap un fapt care mă intrigă şi distrează deopotrivă. Observ că sunt destui aceia care afirmă sus şi tare că pot cunoaşte omul dintr-o privire. Ce să mai vorbim despre situaţia în care schimbă o părere, verbal ori în scris, dacă au băut o bere sau o cafea împreună sau dacă sunt foşti colegi de şcoală ori actuali colegi de serviciu. Respectivii au deja pretenţia că ştiu totul despre cineva, chiar dacă (în primele cazuri enunţate) nici nu l-au întâlnit până atunci.

Întoarcerea fiului rătăcitor

Sau: în genunchi mă-ntorc la tine blogspot, după momentul de rătăcire în care voiam să te părăsesc pentu mult prea nejustificat lăudata platformă wordpress. Oi avea tu hibele tale – uneori tre’ să te rog frumos să reîncarc de câteva ori poza pe care vreau s-o ataşez textului, alteori ţii cu tot dinadinsul să-ţi dovedeşti atotputernicia asmuţind cerberul (captcha) la beregata amicilor care doresc să-mi lase o vorbă pe blog – însă întotdeauna mi-ai împlinit voia – m-ai lăsat să aduc „muţunachi”, să pun diverse widgeturi şi câte şi mai câte – m-ai lăsat să-mi fac damblaua, cum s-ar zice. Mulţumescu-ţi şi iertată fie-mi nerozia din momentul în care m-am gândit să te părăsesc pentru cioara papagalul de pe gard.

De rămas bun, numai un pic drăcesc

E seară, vreme de iarnă mizeră, o aştept pe S. şi mi-am pus în cap să scriu cel de-al 333-lea text pe acest blog. Başca, încă nu mi-am revenit în parametri normali de funcţionare după ultima incursiune pe teritoriul austriac. Cumul de factori nefavorabili, se duce dracu’ toată inspiraţia, chiar dacă n-a fost decât o sclipire de geniu. Am uitat tot. Avem în minte idei, paragrafe, cuvinte elevate, formulări savante, în fine, cam tot ceea ce ar putea sta la baza unui „finis coronat opus” mirobolant.

Unica soluţie încă o revoluţie este să apelez la rezerva strategică, ultima sticlă de Rémy Martin XO primită cadou acum destulă vreme, da’ pe care nu mă lăsa inima s-o deschid. Îi admiram doar sticla, eticheta şi-mi imaginam savoarea... Caz de extremă urgenţă, „à la guerre comme à la guerre” cum ar zice francezu’ sau „all is fair in love and war”, cum a spus John Lyly şi cântat mai apoi Ronnie Milsap.