vineri, 23 decembrie 2016

A şti

To Know Yourself
Verb însemnând: a avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaștemai ales ce poţi, ce esti în stare să faci.
Fiindcă nu de mult am despicat firul în patru în contextul lui ai grijă ce-ţi doreşti, dar şi despre mentalitatea pozitivă sau negativă versus realitatea înconjurătoare, să discutăm puţin despre a şti ce vrei, un detaliu minor pentru unii atunci când îşi doresc ceva. Am însă ferma convingere că amănuntul lui a şti ar trebui pus înaintea lui a dori.

Mă gândesc că majoritatea oamenilor se aşteaptă ca norocul sau soarta să aibă grijă de ei. Aşteaptă ca un salvator – poate providenţa – să le ghicească vrerea şi să le ofere fără nici cel mai mic un efort tot ceea ce doresc. O gândire puerilă, deloc condamnabilă la vârsta la care încă mai credem în basme, Moş Crăciun şi iepuraşul de Paşte. Da’ ce ne facem după, adică atunci când realizăm sau cel puţin se presupune că ştim faptul că minunile se întâmplă doar în poveştile pentru copii, nu şi în viaţa reală – şi chiar altfel fiind, tot nu ţin mai mult de trei zile. Ştiu, a fost o vreme în care fiecare dintre noi, încă necunoscând vorbirea, limbajul articulat, cum ar veni, ne exprimam prin tot soiul de onomatopee şi gesturi, priveam la mama ori la tata cu ochi rugători implorându-i să ne satisfacă vrerea. Râdeam bucuroşi dacă nimereau obiectul vrerii noastre sau plângeam cu sughiţuri dacă doleanţele nu ne erau îndeplinite ad litteram. Poate ăsta a fost punctul în care am aflat despre para mălăiaţă... şi-atunci de ce ne-am mai complica cu alte mărunţişuri. E, fiindcă vremurile se schimbă – nasol, ştiu – şi odată cu ele ar trebui să ştim a ne schimba şi noi. 

Până la urmă scopul acţiunilor noastre este găsirea fericirii. Dar oare ştim concret ce anume ne-ar face fericiţi? Ce anume vrem? Vrem pentru noi, în plan personal, sentimental ori voim recunoaştere profesională. Vrem să ne satisfacem o anume pasiune? Chiar ştim exact ceea ce vrem? În acest caz, este oare o problemă dacă dorim mai multe chestii deopotrivă sau nimic concret, doar aşa în abstract, la nivel teoretic, ceva de genul lui „aş vrea”...

Eu aş vrea aia sau aialaltă, chiar dacă nu ştiu cu ce se mănâncă. Vreau să fiu pilot de curse, însă nici măcar n-am permis de conducere, vreau să fiu fotbalist sau atlet de performanţă, da’ nu mă ajută condiţia fizică şi mă mai şi împiedic cu sângu’ de dreptu’ când merg agale pe stradă. Vreau să fiu André Rieu, că tot e la modă, ori Pavarotti, ăsta a fost cândva, însă n-am strop de ureche muzicală, sunt afon, cum s-ar zice.Vedeţi de ce-i atât de important verbul a şti? În primul rând să ştii ce anume vrei, însă obligatoriu coraborat cu ceea ce eşti în stare să faci. Funcţie de asta poţi mai apoi gândi pozitiv ori negativ, însă măcar o vei face cu argumente şi nu dintr-o pornire optimistă sau pesimistă, după cum te îndeamnă felul tău nativ de a fi.

Prin natura serviciului am cunoscut persoane care ar dori să lucreze într-un domeniu pentru care cerinţa de bază este cunoaşterea limbii germane, însă nu ştiu o boabă, nici măcar n-au auzit „melodia” unei conversaţii în această limbă. Vă puteţi închipui dezamăgirea, chiar depresia care-i cuprinde la auzul răspunsului negativ din partea angajatorului?

Desigur, or fi existând excepţii, însă eşecul, în general – implicit depresia care-i urmează – este cauzat exclusiv de neştiinţă, de necunoaşterea de sine, de faptul că ne încăpăţânăm, precum un anume patruped, şi facem abstracţie de verbul a şti – ce vrei, dar şi ce poţi. Poţi să fii optimist sau pesimist, poţi adopta o gândire pozitivă ori negativă, însă nu fără suportul real al verbului a şti. O părere personală, formată de-a lungul timpului, experimentând diversele forme ale neştiinţei, gândind pozitiv sau negativ, după caz, fiind optimist sau pesimist, după cum se potrivea ştiinţa mea cu condiţia de adevăr a lui a şti.

Apropo, de curând ăştia de la Google Inc. iar au schimbat „dashboard-ul” blogspot – să nu-i spunem BS că se poate interpreta ca „bullshit”, nu că am devia prea tare de la realitate. Cică ar fi întru îmbunătăţirea experienţei mele... De unde dracu’ ştiu ăştia ce-mi doresc eu? Dacă cumva or citi, să afle că vreau simplitate şi deloc încâlceala wordpress-ului. Prea puţin îmi pasă că de-acu’ pot să pun emoticon-uri şi alte caractere speciale – multe dintre acestea fiind vizibile doar pe tablete ori telefoane deştepte. Aşa încât, va trebui să-mi clarific, să ştiu cât de curând dacă-mi mai bat capu’ să înţeleg rostul schimbărilor de dragul schimbării şi dacă nu cumva ar fi mai bine să le zic un răspicat „hai sictir”, precum le-am spus-o cândva ălora de la WP şi să-mi văd de treburile mele. Există viaţă chiar şi fără BS sau WP. Una poate mai liniştită, cert cu cel puţin două rahaturi în minus. ;)


Sursa FOTO

2 comentarii:

  1. Cred că problema vine, în primul rând, din faptul că suntem subiectivi când e vorba de propria persoană. În plus, aș zice că noi, ca popor, suntem prea obișnuiți cu expresia aia (pe care eu o urăsc cu patimă :D ) ”Las'că merge și-așa” sau ”Da' dacă merge?” Am întâlnit oameni care fac nșpe cursuri inutile care nu or să le aducă vreun loc de muncă, pentru că în afară de un titlu pompos nu au altceva, așa cum am întâlnit și oameni care se înscriu la tot felul de concursuri pentru un loc de muncă deși le spui clar că nu îndeplinesc condițiile exprimate clar în anunț, insistă să își depună dosarul și plătesc, totuși, destui bani pentru a întocmi un astfel de dosar.
    Înțeleg că e mare lipsă de locuri de muncă și lumea e, de multe ori, disperată. Am trecut și eu prin asta, și nu e chiar atât de mult de atunci, așa că încă îmi amintesc bine cum este, dar nu m-am aruncat niciodată, dacă nu am îndeplinit măcar cerințele minime. Și chiar și atunci, m-am gândit de 7 ori și, uneori am renunțat.
    Cred că ne împărțim în optimiști inconștienți, pesimiști altoiți, aia care văd jumătatea goală a paharului mult mai mare decât e, așa ca mine, și categoria foarte mică a acelora care reușesc să găsească echilibrul între realitatea și ficțiunea din viața lor, cei care ȘTIU ce vor, și cum sunt de fapt. Restul suntem varză! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze de întârziere. N-am avut laptop-ul la dispoziţie şi n-am reuşit ori nu mai ştiu eu (cu toate modificările ăstora) să scriu de pe telefon (cândva "mergea"). :-/

      Mulţam fain pentru completarea adusă textului.
      Tot ca o completare vine şi ultimul titlu de pe blogul tău, că tot de verbul ăsta ţine şi faptul de a şti cui drac' dai LIKE. 8-|

      @};- @};- @};- Cu o zi întârziere dar cu câteva în devans, fiindcă nu ştiu dac'-oi ma da p-aici pe 8 martie. ;)

      Ștergere