duminică, 13 noiembrie 2016

Pozitiv sau Negativ

A quiet mind is able to hear intuition over fear
Nu, n-o să vorbim despre numere şi nici despre sarcina electrică. Ar fi banal, se învaţă la şcoală, iar aici nu suntem pe blogul ministerului de profil (dacă o exista aşa ceva).

Încercăm o discuţie elevată despre atitudine. Aceea pozitivă, recomandată în unanimitate de specialiştii în materie – ăia cărora li se spune psihologi, dar şi de către aceia care se denumesc pompos drept life coach – în opoziţie cu gândirea negativă sau negativistă a celor care să încăpăţânează să nu zică că este alb dacă totul în jur e negru.

Aşadar, să gândim pozitiv cu orice preţ, fie chiar acela al negării realităţii. Cu ce te ajută să susţii că viaţa îţi este sau va fi cât de curând roz, eventual bombon sidefat, când deja eşti cu un picior în groapă? Mda, cică ar ridica moralul, moral care, zice-se, face minuni. Sigur, dacă crezi în minuni poate să meargă... Până unde? Înspre o şi mai mare deziluzie. Adică, „pozitivul” mai dă o dată cu tine de pământ – dacă nu ţi-a ajuns de prima oară.

A gândi negativ ori, mai degrabă, realist şi a vedea lucrurile aşa cum sunt îţi oferă măcar avantajul conştientizării unei situaţii nu prea grozave. Ştii prea bine în ce ape te scalzi, nu vrei să te înceci dar nici nu speri în van să găseşti prin preajmă un colac de salvare dacă nu ai adus aşa ceva cu tine.

Într-o zi totul va fi bine, iată speranţă noastră. Totul e bine de pe acum, iată iluzia care ne înşală. – a spus-o unul, de-şi zicea Voltaire. Aşadar, nu ar fi cumva ar fi indicat să avem un plan înainte de a jubila cu gândul că va fi bine. Iar dacă condiţiile din teren nu ne sunt tocmai favorabile, nu-i de preferat să le vedem albastre în loc să ne punem ochelarii cu sticle roz?

Până la urmă, a gândi „negativ” nu înseamnă mai degrabă observarea şi cunoaşterea unei anume situaţii personale, spre deosebire de gândirea „pozitivă” care mai curând ar nega-o, aşteptând ca soluţia salvatoare să apară din neat. Atenţie, „negativ” nu-i sinonim cu blazarea ori renunţarea; iar a fi „pozitiv”, deseori, este acelaşi lucru cu inconştienţa, cu îndărătnicia de a suştine că totul este bine când, de fapt, toate merg exact pe dos.

Un rol important, aş zice eu, îl are liniştea gândului, indiferent dacă e pozitiv ori negativ, pacea ori mai degrabă împăcarea cu o anume situaţie. Asta pentru că o minte liniştită este capabilă să audă glasul intuiţiei în loc de cel al fricii.

Unii spun că în condiţii de stres, mintea funcţionează la capacitate maximă. În orice caz, în stare de alertă fiind, vom şti să anticipăm mai exact cursul evenimentelor, ba chiar am fi capabili să planificăm contraofensiva, spre deosebire de cazul în care visăm cai verzi pe pereţi şi ne bazăm pe faptul că negarea primejdiei (realităţii, în cazul nostru) va alunga norii şi viaţa va urma un curs senin.

Personal, prefer să fiu catalogat drept un pesimist incorijibil decât să mă îmbăt cu apă limpede şi rece oricât de tentant ar părea la prima vedere. De altfel, întotdeauna mi-au plăcut mai mult negrul şi întunericul, de la alb şi prea mult soare mă cam dor ochii.

Înainte de a trage o concluzie reveniţi la poza care însoţeşte textul. Gândiţi-vă la posibilitatea – de altfel logică – ca ambele variante de gândire, atât aceea pozitivă cât şi cea negativă, să aibă şanse egale de a fi pista falsă, aceea care vă face prizonierii unui gând, luminos sau întunecat, după cum alege fiecare.


Sursa FOTO

14 comentarii:

  1. Pozitiv sau negativ, optimist sau pesimist, ce pot sa zic ...

    „Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.” — Grigore Moisil

    Și optimistul, și pesimistul contribuie la societate. Optimistul a inventat avionul, pesimistul a inventat parașuta.” — George Bernard Shaw

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, însă nici măcar gândul oricât de pozitiv ar fi nu te scapă dacă te încumeţi să pilotezi un avion fără a avea habar, mai cu seamă dacă optimist fiind ai lăsat paraşuta la sol. =)) Da' asta ţine de a şti ce vrei/poţi - poate dezvolt subiectul cu altă ocazie. ;)

      Ștergere
  2. Ridică pe dracu' moralul! (...gândirea pozitivă) E o altă formă de hai să te îmbătăm cu apă rece și stai tu, fraiere, liniștit pe coada ta, că într-o zi o să vină un soare maaaare, cât o zi de post, și pe strada ta. ... acum, dacă o veni secolul următor, când tu ești deja oale și ulcele, ghinionul tău, dar vine!
    Gândirea asta pozitivă pe care ne-o tot vâră unii, alții sub nas, așa cum ziceai și tu, dacă e ruptă de realitate, nu e mai bună decât un drog care îți dă o stare de bine momentan, dar care nu te scoate din mizeria (fizică sau morală) pe o trăiești. Gândirea pozitivă e un fel de vânzătorul de iluzii sau ”hai să nu vedem realitatea, că-i urâtă!”
    PS: Mă bucur să văd că n-ai renunțat la scris.
    Îmi cer scuze dacă m-am cam aprins :D mai am eu vreo 2-3 ”pozitive” din astea pe cap.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai revenit, mă bucur că nu m-ai uitat. :) >:D<

      Înţeleg că nici ţie nu-ţi prea place rozul bombon-sidefat şi nici nu ţii cu tot diandinsul să-ţi bagi lanterna în ochi ca să poţi pretinde că e soare afară. Da' să ştii că ceilalţi sunt mai fericiţi, mai "zen". :)) Eu aş spune că totuşi este de preferat realismul, fie că-i vorba de bine sau rău. În primul caz să ştii că starea de bine nu ţine, de regulă - exceptând cazul (rarisim) în care eşti extrem de norocos - o veşnicie, iar în cel de-al doilea caz să cauţi soluţii întru schimbarea situaţiei şi nu doar să să pretinzi că va fi bine. Însă asta e altă poveste, ce-i spuneam lui Petre, despre a şti ce vrei şi poţi - vorbim tot despre realism, tradus în alţi termeni.

      Mda, încă mai scriu, rar, însă o fac atunci când îmi trece câte una "pozitivă prin cap".

      P.S.: Sper că nu-s prea mulţi nori întunecaţi de furtună pe la tine. Poate ajută astea: %%- @};-

      Ștergere
  3. Nu, nu te-am uitat. Nu v-am uitat pe niciunul, dar am constatat cu regret că din toți, numai trei mai scrieți. restul au dispărut ... așa ca mine :D Sper sa apar mai des acum ca am reușit să mut blogul :D
    Mersi de urări și de susținere. Sper să fii mână bună, că am nevoie :D
    Da, și eu prefer realistă, deși mi-a spus ex-ul că îl sperii cu realismul meu :))))) Lasă să se mintă el frumos...
    Să-ți fie bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întâi erata la comentariul precedent: * dinaintea

      Am observat că tu ai reapărut pe blog şi chiar mă bucur să regăsesc pe cineva din vechea gardă

      Cu multă plăcere, se spune că gândul bun are calea proprie de a rezolva lucrurile. Sper să fie adevărat. Mai vrei un "huguleţ" >:D< ? Dau şi ăsta :-* numa' să fie bine.

      Pe mine mă sperie mai curând idealiştii, visătorii, cei care ignorând realitatea consideră că binele vine de la sine, un fel de cadou din partea providenţei pentru răbdarea cu care a ştiut să aştepte fără ca măcar să încerce a schimba lucrurile.
      Cât despre ex, zic că a minţi frumos este o calitate necesară bărbaţilor pentru a vă fermeca şi câştiga pe voi. ;) :D

      Ștergere
  4. Cred că totul depinde de care parte a gratiilor consideri că te afli. Este ceea ce face diferența între închisoarea în care te bagi singur și libertatea pe care tot tu însuți ți-o asumi.
    Diferența între optimist și pesimist cinstă în care parte a paharului este văzută, paharul rămânând mereu pe jumătate. Plin sau gol.
    Gândirea pozitivă ar trebui să fie cea care vede jumătatea plină, dar si modul în care paharul ar putea fi umplut. Deci, de acord cu tine că pozitivismul trebuie să conțină realitatea palpabilă și modurile de acțiune ulterioare, pentru ca binele să devină mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai întâi de toate iartă-mi rogu-te răspunsul întârziat cu mai bine de o lună. Dau rar pe aici, iar dacă se mai întâmplă să aerisesc castrul de pe telefon atunci observ că gugălu', vorba unui amic, s-a nărăvit rău de tot - nu vrea să-mi dea voie să mă întind la vorbă.
      Apoi,îţi mulţumesc pentru completare.

      Fiindcă refereai poziţionarea noastră faţă de "gratii", îmi permit o scurtă menţiune, o filozofeală, dacă vrei: oare chiar putem alege de care parte stăm? Nu-mi închipui pe cineva care să se bage benevol la "zdup". :D

      Alegerea de a vedea partea plină sau pe cea goală a paharului cred că derivă mai curând dintr-o cauză independentă de voinţa noastră, de felul nostru subconştient de a fi, de a relaţiona cu mediul înconjurător. Extremele, pozitiv-negativ, denotă (după mine) cel mult incapacitatea de a vedea şi da piept cu realitatea, nicidecum o alegere argumentată şi conştient asumată. Pozitivismul (sau negativismul) exacerbat sunt alegerea prin care vrem să ne păcălim pe noi înşine, nu cred că ţine, mai devreme sau mai târziu, realitatea (bună ori rea) tot ne va da peste nas.

      De acord cu tine, pozitivismul ar trebui să conţină palpabilul şi modul de acţiune ulterioară în baza realităţilor din teren, însă asta seamănă mai degrabă a realism - ceva de genul că respectivul om a priceput că-n orice rău este şi un bine şi de asemenea că binele mai conţine şi-o ţâră de amar (să nu-i zicem venin).

      Ștergere
    2. Gratiile pot avea mai multe înțelesuri, Te poți vedea în afară sau în interiorul tău, ceea ce nu înseamnă neapărat închistare, ci doar o bună viziune asupra sinelui. Oare nu-l putem numi realism? Dar, ca de fiecare dată, contează punctul din care privim.

      Am mai încercat în câteva rânduri să comentez, dar nu am reușit să "lansez" comentariul. Nu știu ce mister seascunde înspatele acestei platforme, dar sigur este motivul pentru care am evitat să citesc si să comentez pe aici.

      Ștergere
    3. Gratiile sunt inevitabile, indiferent de punctul de referinţă ales. Abătându-mă un pic de la linia subiectului aş aminti o cugetare (habar n-am a cui e, am citit-o demult şi am reţinut-o poate tocmai fiindcă am înţeles-o prea puţin la acea vreme): fără gânduri, fără mişcare, cu totul şi cu totul liniştit. Da' oare se poate? Aşadar, oricum am da-o, gândurile, fie ele optimiste, pesimiste, realiste sau mai ştiu eu cum, tot ne vor ţine prizonieri, nici nu mai contează de care parte a gratiilor.

      Mda, cunosc metehnele platformei, chiar şi pentru acela care scrie pe propriul blog devine tot mai incomodă odată cu fiecare update adus. Mă gândesc că poate cineva a decis că se discută prea mult şi prea multe în spaţiul virtual şi ne sugerează subtil activităţi ceva mai productive, altele decât vorba multă, sărăcia omului. =))
      Cândva, dacă mi-o reveni cheful de scris, se prea poate să vin pe WP, de fapt să revin după ce-am fugit odată îngrozit de "stufoşenia" setărilor şi opţiunilor din dashboard - chiar am scris câteva texte (categoria "blog") în care am indicat chestiunile care mi se par total neprietenoase faţă de utilizatorul de rând, deloc familiarizat cu subtilităţile IT, care nu vrea decât să scrie, altfel spus, nu vrea nimic altceva în afară de o foie şi un creion.

      Ștergere
    4. Puncte de vedere și de această dată. Lipsa mișcării și liniștea apar în mai multe scrieri "de actualitate" în ceea ce privește "comunicarea cu ceea ce este dincolo", sau dacă vrei, comunicarea "cu tine însuți". De aici poate veni și concluzia că gândurile noastre ne țin prizonieri în propria noastră carapace de humă.

      Cândva am încercat și eu să scriu pe această platformă, crezând că-mi va fi mai ușoară comunicarea cu cei de aici, dar am fost dezamăgit. De aceea am rămas pe WP care, culmea, îmi pare mult mai simplă în comunicare și în sertări, deși nu sunt dintre cei cu abilități în IT. Este și acesta un punct de vedere, personal. Și aș spune, asemeni lui Dragoș, lasă engleza ca limbă, căci traducerile în română sunt execrabile, apoi, după ce-ți faci primele setări, poți uita de "panoul de control".

      Ștergere
    5. Pare-mi-se că ţi-ai răpit ceva timp pentru a-mi citi scrieri mai vechi, precum şi dialogul cu Dragoş pe tema wordpress-ului. Ai observat, presupun, că i-am dat preamăritei platforme nu una, ci două şanse. Fără un rezultat notabil, o a treia încercare ratată m-ar dezamăgi total şi irevocabil, aşa că mai amân decizia... Tocmai de dragul puţinilor amici din virtual care ar prefera să "mă citească" pe WP - dacă or mai avea ce citi, că şi asta-i o necunoscută a ecuaţiei.
      Mulţumescu-ţi pentru răbdare. ^:)^

      Cât despre engleză, nu mi-ar fi de mare ajutor. Dragoş ştie că-s cam paralel (mai cu seamă la termenii tehnici) cu ceea ce s-ar putea numi "limba universală" şi d-aia mă sâcâie. ;) Iar WP (internetul în general) nu se constituie într-un motiv suficient pentru a mă reîntoarce la "şcoală". Dragoş ar zice că-s puturos - nu-l pot contrazice, pot doar spune că lenea nu-i la îndemâna oricui. :D

      Ștergere
    6. Nu-i prima oară când "răscolesc" pe aici, doar că nu am lăsat semne ale trecerilor mele.
      Având în vedere câte informații ai dat despre unele programe, credeam că te înțelegi bine cu engleza, fie și numai pentru programele IT. Nici eu nu sunt bun prieten cu ea, dar în cazul sistemelor de operare o prefer, tocmai pentru că traducerile sunt mizerabile, după opinia mea. Cu încetul, m-am obișnuit cu o serie de termeni "de specialitate", ca să mă pot descurca singur în hățișul programelor și setărilor. Am făcut-o ca autodidact, dar astăzi aș spune și eu, ca și tine, că m-am puturoșit. Poate că de vină să fie vârsta, dar nu numai. :D

      Ștergere
    7. Iarăşi m-ai prins pe contre-pied, pe 29 mai tocmai pierdeam "legătura" cu lumea virtuală. Pe jumătate, e drept, însă exact aceea care mi-ar fi permis să comentez pe bloguri.
      Mulţumesc pentru minutele acordate unor texte deseori lungi cât o zi de post, uneori dezlânate, alteori interesante doar pentru ca ochii-mi să vadă scrise propriile-mi gânduri.

      Aparenţele înşală, după cum se vede. ;)
      Bruma de cunoştinţe într-ale informaticii am prins-o citind documentaţii în limba română. Altfel, tabula rasa, vorba latinilor. :))
      Ai dreptate, traducerile nu-s tocmai dintre cele mai fericite, însă tot un pic mai mult decât aş reuşi eu să-mi traduc cuvintele englezeşti - asta ca să nu aduc în discuţie translatarea propoziţiilor ori frazelor.
      Autodidat am fost cândva, însă numai în domenii faţă de care am oarecare aplecare, limbile străine nu s-au numărat niciodată printre preferinţele-mi (de altfel destul de restrânse).

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.