duminică, 17 iulie 2016

Iluzii păcătoase...

Sometimes people don't want to hear the truth because they don't want their illusions destroyed
... drăceşti sau cât ne mai place să ne minţim frumos!

Leneveam în fotoliu cu o carte în mână. S-ar zice că citeam, un fel de a spune, nu mă preocupa nici măcar titlul, voiam doar să-mi abat gândurile. Prea cald pentru o cafea, nici pomeneală pentru coniacul aferent. Prin urmare pe măsuţa de alături şedea un pahar cu vin alb, uşor, de vară. Temperatura lichidului încă optimă. La intervale regulate, nu prea lungi – să nu dau vinului timp să se încălzească – sorbeam o gură din lichidul aromat. Între, mai aprindeam o ţigară, mai citeam un alineat şi-l priveam pe „alsacianul” tolănit sub măsuţă. Nu era nici el în apele lui, prea cald. Nici nu mă mir, cu blana lui – mie până şi tricoul mi se părea cojoc de iarnă. Nu-i ardea de plimbare, nici de joacă şi nici de prostu-i obicei de a mă sâcâi taman când nu vreau decât să fiu lăsat în pace. O fi devenit empatic? Simte că vreau linişte şi-mi dă un răgaz; oare cât l-o ţine?

Căldură mare, mon cher… Sorb din licoarea zeilor şi cum ţigara se terminase, iar rândurile tipărite ale cărţii începuseră să mi se înşire fără noimă înaintea ochilor îmi spun că ar fi mai nimerit să-i închid. Ochii, televizorul poate să-şi facă mendrele, prea multă linişte strică… O să am parte de destulă linişte după vreo douăzeci, hai douăzecişicinci de ani, nu mai mult, că n-am de gând să ajung în halul prăpăditului pe care l-am cunoscut acum zece luni în Austria. S-a curăţat repede, da’ în chinuri, ba şi cu mintea razna de luni bune… Nu, merci! Prefer schimbările rapide; chiar acum aş vrea urgent un pic de ploaie.

Aud un foşnet uşor şi un zgomot de parcă cineva şi-ar drege glasul. Aha, s-a trezit animalul şi are de gând să sâcâie pe cineva drag – mda, aşa îşi arată bestia dragostea. Deschid ochii pregătit să contracarez tentativa fiarei blănoase de a-şi înşira balele pe faţa mea. Surpriză! Große Überraschung, cum ar zice neamţu’, la fel austriacul.

– Tu? Fix ce-mi lipsea!

Personajul apărut din neant mă privi cu nişte ochi de câine de pripas.

– Aşa întâmpini un bun amic? Unde-ţi sunt manierele?

Nu apuc să rostesc altă replică acidă, se pricepe al dracu’ de bine să-ţi ia vorba din gură…

– Oh, azi avem vin! Desigur, aici e mult prea cald pentru coniac; la mine acasă ar fi perfect, sunt maxim 12 °C. Ştii doar, ţi-am explicat la prima întâlnire.

Bun, măcar am companie, tot am rămas fără S. vreme de-o lună; că aşa funcţionează la noi, o lună da, alta ba. Alt gând care nu-mi dă pace şi căruia îi caut încă rezolvarea. Da’ asta-i altă poveste, să nu deviem.

– Aşadar, ce făceai, mai corect la ce meditai?

– La nemurirea sufletului - zic în timp ce mă ridic să aduc oaspetelui nepoftit un pahar, ca să nu mă suspecteze de proastă creştere.

– Pe naiba! Îţi tocai neuronii gândindu-te la ce-o să fie mâine, poimâine, anul viitor. Idei, planuri, speranţe, şanse, neşanse, a fi sau a nu fi, în fine, iluzii.

Îi torn în pahar apoi îi observ gesturile teatrale dinaintea degustării licorii galben pai cu iz de fructe exotice. Ce drac să-i spun, aştept să-şi înceapă pledoaria, deja îi ştiu obiceiurile.

– N-am dreptate? Altceva în afară de iluzii mai ai?

Mă uit la el nedumerit. Eu chiar gândeam ce şi cum să fac pentru… Parcă mi-ar citi gândurile, începe să râdă zgomotos în timp ce îşi aprinde obişnuita-i ţigară de foi. Îmi întinde pachetul. Iau, de ce l-aş refuza? Nu-mi permit marca asta, deloc logic să nu profit de ocazie. Trag un fum adoptând un aer plictisit.

– Defineşte, rogu-te, iluzia.

Atât i-a trebuit. Ochii căpătară o lucire sticloasă, iar zâmbetul acela arogant care mă înfiora şi pe care îl detestam în egală măsură i se desenă pe buze.

– Aha, deci nu te-ai prins că mai toate gândurile tale de acum sunt toate nişte iluzii? Azi o vedem, şi nu e - vorba poetului. Hai, nu te necăji, stă în natura oamenilor. Cumva te crezi diferit?

Sorbi tacticos din vinul pe care părea să-l aprecieze la fel de mult, dacă nu chiar o palmă mai sus decât coniacul cu care îl obişnuisem. Îl priveam impasibil, drept care continuă.

– Păi, să ne desluşim… Voi oamenii v-aţi creat un cult al norocului, implicit ghinionului. Defineşte-mi cei doi termeni. Nu-i aşa că se reduc la o anume întâmplare? Dacă întâmplarea te aduce mai aproape de ţel ori chiar te ajută să-l prinzi de codiţă, înseamnă că ai avut noroc; în caz opus, dacă situaţia scapă de sub control, musai tre’ să fie ghinion… Reţine, vorbim despre una şi aceeaşi întâmplare. Ţie poate să-ţi fie folositoare, altuia dimpotrivă, în cel mai fericit caz indiferentă. În consecinţă, nu-i cumva o iluzie să aştepţi evenimentul, întâmplarea favorabilă, să te bazezi pe noroc sau, în oglindă, să dai vina pe ghinion?

Privesc fumul ţigării, mai iau o înghiţitură de vin aşteptându-l să dezvolte. Pesemne indiferenţa afişată îl scosese din sărite.

– Pe toţii sfinţii! Chiar nu pricepi?

– Ce anume să pricep, cumva faptul că asociem norocul cu fericirea? Punem toate nereuşitele ori necazurile în cârca ghinionului şi ne agăţăm de speranţa că vor veni vremuri mai bune.

Se învioră brusc, goli paharul şi îşi aprinse o altă ţigară. În ochi îi apăru aceea sticlire de gheaţă pe care o remarcasem de atâtea ori. Oare îi spusesem ceea ce voia să audă? Îi mai torn un pahar, să-mi evalueze indulgent răspunsul.

– Te-ai prins, beau pentru asta! Întocmai, norocul e prea puţin şi lumea prea multă. Mai puţin academic, norocul e o femeie uşuratică.

Râde cu poftă, „alsacianul” îşi scutură urechile, apoi le ciuleşte. La ce drac’ îi pasă lui de discuţia asta, ştie el ce-i aia noroc, fericire, ghinion sau datul în bară? Ciudat câine, însă fiindcă îmi amintesc vorba despre turc şi pistol nu-l judec. El se foieşte în fotoliu căutând o poziţie comodă.

– Ştii, întâmplarea, hai să-i zicem norocul, bate la uşa fiecărui om, dar deseori omul este plecat în vecini şi nu aude ciocănitul. Prin urmare, acela care nu ştie să se bucure de noroc atunci când îl află n-are dreptul să se plângă când acesta îl părăseşte. Da’ cel mai important este să înţelegi faptul că norocul - întâmplarea, aşa cum am convenit - nu dă nimic, ci doar împrumută pentru un timp. Şi da, uneori, rar desigur, norocul ajută îndrăzneala, pe aceia care îndrăznesc şi cred orbeşte în ceea ce fac. Se cheamă asumarea riscului; marii strategi ai timpurilor trecute au ştiut s-o folosească, chiar şi centurionii.

Îi umplu din nou paharul - sete sau plăcere - observându-i cu coada ochiului tăcerea care parcă mă invita să spun ceva inteligent. Dar ce? Aşa-i dacă te pui cu Dracu’. Îmi fac curaj...

– Cu alte cuvinte, norocul îi ajută pe cei care sunt pregătiţi, ceva în genul lui toate la timpul lor şi toată lumea e fericită.

– Exact, numai partea despre fericire rămâne în coadă de peşte. Fericirea n-are nimic de-a face cu norocul. Ia de vezi ce s-a ales de ăia care, spre exemplu, au câştigat la loto. Caută pe google, drăcească invenţie. Aproape că-i invidiez pe aceia care au creat-o. Oricum, nu mă omor după tehnica modernă, mă ocup mai mult de partea spirituală, ştii tu...

Mă simt invitat la o concluzie. Malefică creatură, da’ îmi face bine niţică gimnastică pentru neuroni.

– Ca să terminăm teoria despre noroc, la fel şi pe aceea despre fericire, zic doar că toate astea depind de capacitatea de a ne folosi de o întâmplare, poate şi mai mult de insistenţa cu care ştim sau suntem dispuşi să urmărim un anume scop.

– Eşti pe-aproape, ai uitat însă de speranţă. Poate cea mai mare iluzie, să nu-i spunem trăsnaie, născocită de mintea omului. Totul va fi bine, toate cele nelalocul lor se vor aranja aşa cum trebuie. Observi exprimarea la viitor, auxiliarul va; cum anume, nicăieri nu se specifică... E, dar de aia îi spune speranţă, deşi „fata morgana” ar fi mult mai potrivit. Curată iluzie! Pornind de la presupunerea că toate se vor petrece de la sine ori graţie bunăvoinţei hazardului sau Providenţei. Uite aşa ne-am întors la iluzoriul noroc. Comodă soluţie, iar dacă nu ne iese pasienţa ne stă la dispoziţie iluzia ghinonului, a sorţii potrivnice. Se cheamă învârtitul în jurul cozii, în loc s-o apuci pe unul dintre drumurile care te pot duce la ţintă. Garanţii nu există, însă, probabilistic vorbind, sunt mai multe şanse dacă ai un punct de sprijin, altul decât fumul iluziilor.

Se ridică parcă mai puţin sprinten decât în celelalte dăţi. Şi-mi părea mai puţin înalt, parcă un pic adus de spate. Anii, o îmbătrâni şi el, nu numai eu. Sau o fi şi asta o iluzie. Se opri brusc în dreptul uşii.

– Cât pe ce să uit de cea mai năstruşnică iluzie. Omul îşi adoră într-atât iluziile încât nici mort, să nu zic de-al dracu’, nu ar renunţa la ele. Prin urmare a inventat nemurirea sufletului, la care îmi mărturiseai că te gândeai atunci când am venit. Vă îndrăgiţi atât de tare iluziile, materiale ori ba - bogăţia, maşina, statutul, fericirea, norocul, speranţele şi aşa mai departe - încât vreţi să le păstraţi veşnic. Alături de clerici - desigur din alte motive - până şi oamenii de ştiinţă au marşat întru demostrarea acestei posibilităţi. Fizică cuantică, teoria corzilor, multivers, energie, informaţie, 20 waţi sau 21 grame, totul numai şi numai pentru a da iluzia veşniciei. Da’ nu te întrista, până şi eu sunt tot o iluzie, la fel discuţiile noastre.

Îl privesc perplex uluit de ultima lui frază. Până să-mi amintesc că ar fi de bonton să-mi iau rămas bun a dispărut pe nesimţite aşa precum apăruse, iar eu nu pricepeam cum de am ajuns dintr-o dată înapoi în cameră. Am înţeles însă de ce se foia „alsacianul” în jurul fotoliului în care parcă aş fi vrut să mai rămân. I se făcuse chef de plimbare. Se înserase şi afară se mai răcorise niţel, iar asta era o certitudine, nicidecum o iluzie.


Sursa FOTO

3 comentarii:

  1. Centurion, neata, dar tu esti foarte talentat, iar cum ne dezvalui aici, ai si mult timp liber (cateodata), de ce nu ai scrie un roman? Poate fi un roman istoric, cu drama si ceva romantism acolo. Publicat si tradus in peste 100 de limbi. Cum ar suna asta? :) :P :D
    Mie nu-mi plac deloc iluziile. Eu imi fac doar planuri. Planuri concrete, realizabile.
    Cum sa nu existe ghinion? Noi oamenii iubim interpretarile, reflectiile, despicarea firului in patru, iubim sa intelegem de ce si cum.
    Uite, de exemplu ce s-a intamplat cu oamenii aceia care se uitau la focurile de artificii pe promenada Nisei, iar un camion a intrat in ei. Cum poti denumi soarta lor? Nu pur ghinion ca s-au aflat tocmai acolo in acel moment?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Talentat? :-O =)) Eşti glumeaţă încă de dimineaţă, ceea ce e de bine. Mai curând am prea mult timp liber şi o lipsă acută de altceva mai bun de făcut. Pe cale de consecinţă, uneori înşir pe foaia virtuală gânduri încâlcite.
      Tu însă nu te joci când te apuci să scrii. Ultimele două ghiduri de vacanţă ar fi doar un exemplu, pe lângă celelalte scrieri de călătorie. Eu zic să te gândeşti serios să scrii o carte sub titlul Călăror prin Europa sau de ce nu, in jurul lumii - ajungi tu odată şi odată şi pe insulele din nick-ul FB. :-bd

      Nu-i deloc rău să-ţi faci planuri, astfel vei fi pregătită să profiţi de întâmplare, pen' că nu-i aşa, întâmplarea trebuie să concure la reuşita unui deziderat. Uite aşa ajungem la noţiunea de noroc, inexistentă după mine, reprezentând nimic mai mult decât capacitatea de a te folosi de o anume întâmplare. Dacă nu reuşeşti, se cheamă ghinion. ;)

      Sfârşitul nefast pentru oanenii din Nisa (Turcia, dacă vrei) l-aş pune, înainte de toate, tot pe seama întâmplării (care este neutră, până la un punct). În cazul nostru, faptul că acei oameni se aflau la în acel loc, putea, de pildă, să-i fie unuia cu noroc - în plimbarea de seară să-şi găsească sufletul pereche (tot vorbeai despre romantism) sau un altul să găsească 100 de euro pe trotuar. :D Mai era ghinion? Sigur, dacă imediat după trecea camionul situaţia se schimba.

      Până la urmă totu-i întâmplare, "norocul" sau "ghinionul" depind de alegerea noastră înainte sau după o anume întâmplare. Rămâne doar să sperăm în decizii cu final "norocos". Speranţa este mintea care doreşte ceva, amintirea este mintea care s-a bucurat de ceva - spunea un clasic francez. Mă întreb oare câte speranţe devin amintiri... :-??

      Ștergere
  2. Ihnen allen vielen Dank dafur, dass Sie diesen glücklichen Tag mit uns teilen. Fofy Friv Gogy Games wir danken euch fur das bisherige Teilnehmen lassen, mochten aber den Rundbrief nicht mehr erhalten Friv Friv4school Friv Ich mochte Kommissar Fischler fur seine Freimutigkeit und Offenheit danken, Gogy Games Juegos Gogy Juegos Twizy n der er uns jeden unternommenen Schritt erläutert und die verschiedenen vom Wissenschaftlichen Lenkungsausschu.

    RăspundețiȘtergere