sâmbătă, 26 septembrie 2015

Pocher versus şah

Keep calm and bluff on
Aprind o ţigară, a nu ştiu câta, privesc stropii de ploaie şi le ascult zgomotul monoton la impactul cu asfaltul ud. Tot ce este bun cade de sus, spunea bunică-mea. Nu chiar, uneori mai pică şi din acelea rele. Diverse...

Mă gândesc la următoarea mutare, la cum să contracarez următoarul atac. E bine să fii jos, zice o vorbă, cică n-ai de un de unde să cazi, numai că tot ce vine de sus îţi pică în cap – ceea ce nu-i atât de bine. Prefer să fiu sus, chiar dacă risc să cad – tot trebuie să fie ceva, acolo jos, care să-mi amortizeze aterizarea. Cum să menţin măcar avantajul poziţional? Marii şahişti zic că ar fi preferabil celui material; eu sunt un „jucător de duminică”, îl prefer pe cel material, palpabil, cum ar veni – dacă se poate, pe amândouă.


Un personaj cunoscut îmi întrerupe şirul gândurilor.
– Joci şah!

Tu îmi mai lipseai, îmi spun în gând, la ce bun să fac un efort suplimentar pentru a-i răspunde, mi le putea citi... Gândurile, presupun.

– Jucam, acu’ o să beau doar coniacul...

Ochii îi sclipiră, iar surâsul cordial mă obligă să-i răspund în aceeaşi monedă, cu toate că niciodată nu voi fi în stare să afişez un zâmbet într-atât de şarmant. Îi admir ţinuta, impecabilă, ca de obicei, încă ceva ce nu pot egala.

– Ce glumeţ suntem astăzi, un fapt îmbucurător, fiindcă moralul cântăreşte greu în orice bătălie, chiar şi în şah. Nu te bucuri că mă vezi?

Ba da, de nu mai pot, - gândesc, n-are rost s-o şi spun - cel puţin nu vii de sus. Îi zâmbesc cât pot de amical făcând un semn discret către paharul umplut cu lichid arămiu.

– Din ce în ce mai bine, asta chiar a fost o glumă reuşită. Da’ hai să redevenim serioşi, vreau doar să te ajut, cu toate că nu pari a avea mare nevoie - nu dacă mă iau după excepţionalul Rémy Martin XO pe care-l ai pe masă.
Zâmbeşte larg, satisfăcut din spatele rotocoalelor de fum care-l învăluie.

– Cadou. Mă simt dator să-l lămuresc, deşi nu mă îndoiesc că ştia despre provenienţa licorii cât şi a tristului context, în care mi-a fost dăruită.

– De apreciat gestul. Să revenim însă la subiectul principal. Nu te reţin mult, mă grăbesc, mai am ceva treabă, ş-apoi ploaia asta... Ştii că nu suport nimic din ceea ce vine de sus.
Devin atent, aprind altă ţigară şi-l privesc întrebător. Îmi simte nerăbdarea, îşi drege glasul, mai soarbe o gură de coniac, trage din ţigara de foi – o dată, încă o dată... e al dracu’, rău de tot, gândesc.

Te-ai gândit vreodată că viaţa nu-i întotdeauna ca un joc de şah? Îţi vând un pot, moca! Pocherul! Nu-i doar un joc de cărţi, poate să fie la fel de bine o filosofie de viaţă, aidoma şahului. Diferenţa faţă de jocul de şah, în care dezavantajul material ori cel poziţional te pot doborî, este că la pocher poţi câştiga chiar dacă ai cărţi proaste în mână. Desigur, nu-i o victorie la fel de elegantă, dar până la urmă ce preferi? Să cazi sau să-ţi atingi ţinta? Un vechi prieten obişnuia să spună că scopul scuză mijloacele. Reformulând, dacă nu le scuză, cu certitudine le selectează pe acelea capabile să-l atingă, întrucât întotdeauna trebuie să avem în vedere rezultatul final. Mai gândeşte-te la asta, acum te las să dormi. Adu-ţi aminte ce am vorbit acum.

M-a trezit mirosul de cafea. Mi s-a deşteptat şi dorinţa drăcească de a da cu tifla. Şah voi juca doar cu prietenii, îmi zic, după ce iau o gură de cafea şi aprind o ţigară, cu restul, de oricât de sus ar veni, joc pocher. Mi-am amintit şi ultima frază rostită din pragul uşii. La final contează doar scorul înscris pe tabelă. Nu există reguli pe câmpul de luptă. Învingătorul ia totul.


Sursa FOTO

9 comentarii:

  1. Piesa asta, pe vremea asta mohorîtă - nehotărîtă dacă să plouă de-adevăratelea sau doar în imaginaţia mea tristă - e ca săpunul uns pe funie. Textul are o tentă oarecum optimistă, dar cîţi dintre noi îşi pot menţine vitala condiţie de poker face pînă la capăt…? De fapt, cîţi dintre noi am primit cadoul ăsta de la ursitoare?

    Prietenul ăsta al tău mi-o fi el frate, dar nu-mi plac metodele lui, sînt prea riscante. Deşi cine nu riscă, nu cîştigă - se spune. Iar ideal ar fi pe unii să-i ţii în şah în timp ce blufezi cu ceilalţi. Dar asta cere un strop de genialitate…

    Să-ţi fie de bine după porţia de Moş Martin! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu că îţi place Abba. Nu îmi este însă clar dacă trăirea deşteptată este de bine ori de rău, fiindcă dacă considerăm efectul săpunului ar fi de bine, dar dacă ne gândim la scopul pentru care-l folosim, finalul nu-i tocmai fericit.

      Privit dintr-o anume perspectivă, textul este (ultra)optimist, iar la modul general reprezintă una dintre opţiuni. Cât despre "poker face", este condiţia cel mai uşor de îndeplinit, necesită doar puţină stăpânire de sine, se obţine cu un pic de antrenament. ;)
      Cadouri? Tocmai de la ursitoare? Chiar dacă ar fi atât de generoase, tot ar cere ceva la schimb, nimeni nu face cadouri fără a avea un scop personal.

      Eh, riscant! Sigur că da, da' când n-ai ce pierde riscul e singura alegere fezabilă. De genialitate nu duc lipsă, ar fi chiar vreo doi stropi diponibili, însă n-am piese şi nici poziţie ca să-i ţin în şah. Cum spuneam, şahul este un joc cu regului precise, unde primează avantajul material ori poziţional obţinut. Nu poţi juca la cacealma. La pocher nu-ţi trebuie prea mult geniu, ci doar o târă de curaj, în plus, după cum se zice, zeii sunt de partea celor care îndrăznesc. :-"

      Merci, a picat bine, ştii doar că moralul trupei contează. :D

      Ștergere
    2. Dualitatea săpunului ar putea fi o temă de doctorat... Dualitatea vieţii - o alta. ABBA a fost unicat. Perfecţiunea în muzică - lăsînd deoparte efectele de studio.

      Unele lucruri nu se învaţă, ci sînt - sau nu - înnăscute. Poker face cred că este unul dintre ele. Motivele ursitoarelor vor rămîne pe veci necunoscute, dar cert este că menirea lor este să facă daruri. Detaliile diferă însă.

      Coincidenţa face că tocmai am citit mai devreme pe unul dintre blogurile aflate în lista ta despre Kasparov şi Deep(er) Blue, ceea ce aduce greutate în discuţia despre şanse, atunci cînd OM versus ECHIPĂ plus PUTERE înclină clar balanţa. La final, OMUL pierde întotdeauna.

      Sper că n-am demoralizat prea tare trupele în seara asta. :)

      P.S. Mi-am amintit parola la Mint. ;)

      Ștergere
    3. Mda, săpunul doar ajută funia să lunece, laţul ucide însă cu sau fără acest ajutor. Pe de altă parte, săpunul curăţă mizeria exterioară, nu ştiu sigur dacă şi păcatele, dar are nevoie de apă. :D

      Eu cred că doar instinctele (rutinele de bază) sunt înnăscute, însă şi alea se atrofiază ori suferă mutaţii la contactul prelungit cu mediul/lumea. Stăpânirea de sine necesară "poker face"-ului, dar nu numai, este o "adaptare", să-i zicem o mutaţie a instinctului de supravieţuire. Cât despre ursitoare, aşa o fi, însă tot tu ai adus vorba despre detalii - astea ne omoară. ;)

      Kasparov este un geniu în şah, eu nu. De altfel, după acele partide demonstrative, Om vs. Maşină, jucate la New York (1989), au apărut şi zvonuri care ziceau că Maşina a fost ajutată în timp real de către echipa umană, care i-ar fi implementat noi algoritmi de calcul. Putem vorbi aici despre trişatul invocat de Nice.

      Uite aici partida a doua, în care omul pune IBM-ul - Deep Thought, poreclit Deep Blue - cu botu' pe labe:

      ALB: Kasparov
      NEGRU: Deep Thought

      1. d4 d5
      2. c4 dxc4
      3. e4 Nc6
      4. Nf3 Bg4
      5. d5 Ne5
      6. Nc3 c6
      7. Bf4 Ng6
      8. Be3 cxd5
      9. exd5 Ne5
      10. Qd4 Nxf3+
      11. gxf3 Bxf3
      12. Bxc4 Qd6
      13. Nb5 Qf6
      14. Qc5 Qb6
      15. Qa3 e6
      16. Nc7+ Qxc7
      17. Bb5+ Qc6
      18. Bxc6+ bxc6
      19. Bc5 Bxc5
      20. Qxf3 Bb4+
      21. Ke2 cxd5 - un jucător uman probabil ar fi cedat în această poziţie
      22. Qg4 Be7
      23. Rhc1 Kf8
      24. Rc7 Bd6
      25. Rb7 Nf6
      26. Qa4 a5
      27. Rc1 h6
      28. Rc6 Ne8
      29. b4 Bxh2
      30. bxa5 Kg8
      31. Qb4 Bd6 - mutarea este fără speranţă, însă altfel Albul juca 32. Qe7
      32. Rxd6 Nxd6
      33. Rb8+ Rxb8
      34. Qxb8+ Kh7
      35. Qxd6 Rc8
      36. a4 Rc4
      37. Qd7 Negrul cedează

      Neah, nici pomeneală, trupele au moral bun şi destule "rezerve moralizatoare" :))

      Sper că ai notat parola aia buclucaşă pe undeva, însă ţinând seama că o foloseşti deseori pe parcursul unei zile s-ar putea să-ţi intre bine în cap. :)

      Ștergere
    4. Aici poţi vedea partida a doua Kasparov - Deep Thought pe tabla de şah.

      NU pot să aduc "minunea" aici fiindcă în comentarii nu-mi acceptă IFRAME...

      Ștergere
    5. O, parola aia mi-e veche şi dragă, n-aş putea-o uita vreodată; ce am uitat, de fapt, a fost "amănuntul" că am folosit-o acolo - mă încăpăţînam să încerc cu o parolă folosită la un cont de mail proaspăt creat, în mintea mea creîndu-se confuzia dintre contul de mail şi contul de utilizator din Mint. Stupid me! :">

      Acum sper că nu mă confunzi cu vreun ştiutor de şah… ;)) Cîndva ştiam să aşez piesele pe tabă… şi atît. Mă uit la "formulele" de mai sus ca broasca la barieră. =))

      E bine că ai rezerve ridicătoare de moral (şi alte cele, eventual :P ), mi-era teamă să nu cazi în vreo depresi(un)e montană-spontană fără să fii echipat corespunzător. :-" O săptămînă plăcută şi spornică! :-h

      Ștergere
    6. Cândva nici eu nu ştiam prea multe, de fapt nici nu cunoşteam ordinea pieselor pe tablă. ;) În timp a devenit mai mult decât un joc, chiar dacă nu l-am practicat niciodată la nivel înalt; cel mult în parc cu pensionarii. :))

      Ce glumeţ eşti tu azi! Sunt obişnuit cu depresiunile, uiţi că Reşita este (la propriu şi la figurat) într-o depresiune, să nu-i spunem groapă, ca atare sunt familiarizat cu asemenea forme de relief. Cât despre echipament adecvat, să ştii că sunt un tip ordonat şi prevăzător. :D

      Mulţumesc frumos! Sper însă să nu fie prea spornică, mi-ar prii prelungirea vacanţei până pe 8 octombrie, desigur pentru moralul trupelor. :)

      Ștergere
  2. Nu stiu, chiar nu stiu cat suporta Universul victoriile astfel obtinute. Trisand adica. Cred ca totusi sunt victorii de scurta durata. El are grija sa iti plateasca cu aceeasi moneda intr-o buna zi, exact atunci cand te astepti mai putin. Si cand ai mai putina nevoie de asta.
    Eu inteleg teoria ta si chiar o agreez, jucam sah, suntem corecti cu prietenii, cu dusmanii jucam poker, dar cu cei nevinovati ce facem? Cu cei care nu ne-am facut niciun rau...
    Numai celebrul tau personaj iti putea propune maniera asta de a castiga.
    In dragoste si in razboi e permis totul. Suna prea bine pentru a nu incerca sa castigam indiferent de metoda aleasa. Cu maxima asta ne simtim in siguranta, nu avem nicio remuscare. Oare gustul victoriei in acest caz va fi dulce sau amar? Pentru ca daca va fi dulce, se va gasi cineva sa-ti faca mai apoi viata amara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că Universului, mai degrabă, nu-i pasă. Pe de altă parte, prin "jocul hazardului", numit viaţă, însuşi Universul (sau zeii) ne provoacă la jocuri de noroc - fapt care nu implică întotdeauna şi neapărat verbul a trişa, cel mult a selecta varianta viabilă.

      Mai bine joci pocher cu toţi. Nevinovaţi nu există, există doar oameni cărora nu li s-a căutat/găsit vreo vină/păcat. :D

      Aşa cum spui, the rules of fair play do not apply in love and war - John Lyly. De ce am avea mustrări de conştiinţă, dacă presupunem că majoritatea acţionează după acest principiu. Viaţa este amară, micile ori marile victorii n-o îndulcesc neapărat, însă o fac suportabilă. Oricum, e preferabil să învingi, lăsând gustul în plan secundar. Întotdeauna se va găsi cineva/ceva care să-ţi amărască viaţa, oricare ar fi gustul victoriei. Înfrângerea, renunţarea, ambele sunt amare, pentru noi înşine, desigur dulci pentru alţii. De ce i-am bucura/îndulci gratuit? :-?

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.